Declarație șocantă a medicului care a fost de gardă la momentul tragediei din TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș”. „Nu-mi mai amintesc nimic”

Declarație șocantă a medicului care a fost de gardă la momentul tragediei din TIR-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș”. „Nu-mi mai amintesc nimic”
Sursa foto: caracter ilustrativ - Mediafax Foto
Publicat: 06/07/2021, 12:25

Medicul care a fost de gardă, la Spitalul „Victor Babeș”, în după amiaza zilei de 12 aprilie, când trei oameni intubați într-un TIR ATI, situat în curtea unității medicale, au murit după de instalația de oxiden s-a oprit, ar fi declarat, marți, în fața procurorilor, că nu-și mai amintește aproape nimic din ce s-a întâmplat în ziua tragediei. În acest dosar au fost reținute deja două persoane, după specialiștii care au expertizat instalația de oxigen au stabilit că aceasta s-a oprit din cauza unei erori umane.

Polițiștii Serviciului Omoruri și Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au continuat, marți, audierile în dosarul de ucidere din culpă deschis în cazul morții celor trei pacienți infectați cu noul coronavirus, care au murit, sufocați, în TIR-ul ATI din curtea  Spitalului „Victor Babeș”.

La jumătatea lunii trecute, după ce au primit rezultatele expertizei tehnice, anchetatorii au reluat audierile, iar două persoane, șeful Serviciului Tehnic al spitalului și un subaltern al acestuia au fost reținuți.

Avovcat Cuculis: „Lipsa instructajului a omorât trei oameni”

Avocatul Adrian Cuculis, care reprezintă familia uneia dintre persoanele decedate, a anunțat că, marți. anchetatorii au reluat audierile și l-au interogat pe medicul care era de gardă la momentul incidentului. Conform avocatului, bărbatul ar fi spus că „nu-și mai aduce aminte nimic”. La întrebarea  “De ce sunau alarmele in TIR?”, răspunsul ar fi fost: “diverse motive”.

„Practic , în urma audierilor se conturează ideea unei dezorganizări și asumări de răspundere a persoanelor de acolo. În opinia noastră, lipsa instructajului a omorat trei oameni, susține .
Adrian Cuculis.

Pe 12 aprilie, trei paciente dintre cei opt bolnavi internați cu COVID-19 în secția mobilă de terapie intensivă a Spitalul „Victor Babeș” au decedat în urma unei defecțiuni la instalația cu oxigen. Ceilalți cinci pacienți au fost transferați la alte spitale COVID. Pacientele care au murit aveau vârstele de 66, 74 și 84 ani, iar decesele au survenit în intervalul 17:30 – 18:10.

Cele trei au murit din cauza insuficienței respiratorii acute, ca urmare a privării de oxigen timp îndelungat, au stabilit medicii legiști.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer:...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Mesajul Iuliei Albu după ce Mihai Albu a fost operat de cancer: „Sperăm ca această...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Când ar putea fi construită prima cale ferată pe Lună?